Ciprian Marica a rezistat doar 21 de minute pe teren în partida cu Pandurii Târgu Jiu. Atacantul transferat în iarnă de campioană a fost trimis pe teren de Reghecampf la începutul reprizei secunde, în locul lui Bourceanu, însă a cerut schimbarea în minutul 66.
Nu e clar dacă e vorba de o recidivă a accidentării suferite în derby-ul cu Dinamo, de pe 6 martie, în condițiile în care Marica nu a acuzat dureri. Atacantul s-a dus la marginea terenului și i-a transmis lui Reghecampf că nu mai poate continua, iar tehnicianul s-a conformat și l-a schimbat imediat cu Tha’er Bawab.
Euro 2016, vis interzis? Marica fusese declarat apt după ce a urmat un tratament la „vraciul” Marijana Kovacevici, la nici o săptămână după accidentarea suferită în meciul cu Dinamo, scor 1-1. Inițial, s-a spus că Marica e suspect de leziune fibrilară.
În meciul cu Pandurii, Marica a început pe bancă, dar a fost trimis pe teren la pauză, în locul lui Bourceanu, într-o încercare a lui Reghecampf de a forța marcarea unui gol. Steaua evolua în superioritate numerică, după ce închizătorul Filip Mrzljak fusese eliminat în minutul 38.
Reghecampf: „A simțit o jenă!”
După meci, mijlocașul Alexandru Chipciu a confirmat că Marica a părăsit terenul după o recidivă a accidentării suferită la începutul lunii martie: „Ne pare rău de Marica, ne va lipsi în continuare! Ne va fi greu„. Și tehnicianul Laurențiu Reghecampf a vorbit despre situația lui Marica. Acesta a precizat că nu știe cât de gravă e noua problemă a vârfului: „Ciprian (n.r. Marica) nu a simțit ca prima dată. Ne-a zis că a simțit o jenă. Acum așteptăm să vedem. El e un jucător important pentru noi„
Chiar dacă nu e vorba de o accidentare gravă, situația e mai multe decât îngrijorătoare pentru Marica. Obiectivul declarat al fostului jucător de la Stuttgart sau Schalke 04 este să prindă lotul României pentru Euro 2016, dar timpul e acum principalul său adversar. Cu doar 6 săptămâni rămase până la finalul sezonului se pune întrebarea dacă acesta mai are timp să-l convingă pe Anghel Iordănescu că merită o convocare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER